prea-iubirea scuipată din toate gurile
miroase a greață
respiră greu sub un kilogram de foame
lovește din picioarele absurde
ochiul îndreptat în jos

privirea
ca un tăiș în asfalt
roade puțin câte puțin din răbdarea mea de vrabie
mă smulge
de la stânga la dreapta tatălui

alerg din doi în doi
la suprafața minții sunt cel mai iubit spital de nebuni
în palmele mele se adună apele folosite la botez
neutralitatea felinarelor
centrul pământului evadat din orgoliul meșterilor
pâinea cea de toate zilele
frământată din pieptul domnișoarei
care nu se termină
niciodată

la un moment dat
ploile și-au încetat țipetele alunecoase
clădirile au învățat să meargă în picioarele
maicilor
dăruite pe ochi puțini

foamea
lovea în burta mamei
respirația ei otrăvea aerul
grațiile se ridicau amenințător
luminau cerul gurii într-un geamăt alb
într-o aripă neagră
la sfârșitul poemului

în jurul celui mai greșit genunchi
de femeie